GONARTROZA
Artroza genunchiului este cea mai frecventa forma de artroza. Afecteaza initial fie unul din compartimentele genunchiului, fie ambele compartimente. Este o patologie intalnita mai frecvent la femei, mai ales dupa varsta de 50-60 ani. Ea poate fi primara sau secundara unei alte afectiuni.
Gonartroza primitiva sau osteoartrita primara de genunchi reprezinta o afectiune degenerativa a articulatiei genunchiului, cu debut, de obicei, dupa varsta de 40 ani, care evolueaza pe o perioada lunga de timp si afecteaza de regula ambii genunchi. Ea se poate manifesta însă si sub forma unor pusee unilaterale, deoarece pacientii tind sa suprasolicite unul dintre genunchi, protejandu-l pe cel mai dureros, ceea ce determina, dupa cateva luni de suprasolicitare, aparitia unui puseu acut pe genunchiul anterior nedureros sau mai putin dureros.
Factorii favorizanti aparitiei acestei boli sunt:
- tulburarile metabolice (obezitatea), modificarile endocrine (menopauza), terenul artrozic (fenomene artrozice poliarticulare), suprasolicitarea mecanica (microtraumatisme sportive, profesii care implica ativitate fizica intensa ce solicita in mod special genunchii)
Gonartroza secundara sau osteoartrita secundara de genunchi poate debuta si la varste tinere, de obicei afectand doar unul dintre genunchi, fiind cel mai frecvent consecinta unui traumatism al articulatiei genunchiului, care a produs o fractura a condilor femurali, a rotulei sau a platoului tibial.
Alti factori etiologici pot fi:
- interventiile chirurgicale la nivelul genunchiului, tulburari de statica constitutionale sau dobandite (genu varum, genu valgum, flexum), displazia rotuliana, femurala sau tibiala, tulburarile metabolice (diabet, hemofilie, condrocalcinoza, guta) si afectiunile endocrine.
Artroza genunchiului determina eroziuni cartilaginoase cu rupturi cartilaginoase, aparitia osteofitelor, ingustarea spatiului articular si modificari cantitative si calitative la nivelul lichidului sinovial, fie datorita uzurii suprafetelor articulare, fie datorita fenomenelor inflamatorii din cadrul bilii artrozice. Pot aparea deformari secundare ale genunchiului de tip genu valgum sau genu varum (genunchii “in x” sau “in paranteza”). De asemenea, gonartroza, determina aparitia unor tendinite asociate, precum: tendinita cvadricepsului, a labei de gasca, a bicepsului femural sau a adductorilor.
Simptome
Simptomul principal este discomfortul sau durerea la nivelul articulatiei genunchiului dupa un efort prelungit, mers pe distante mai lungi, urcatul si coboratul scarilor, mai ales daca cedeaza dupa repaus (durere cu caracter mecanic). Neglijate, aceste dureri vor creste progresiv in intensintate, afectand din ce in ce mai mult pacientul, iar in timp, genunchii se vor mari de volum si se vor deforma.
Tratament
Foarte importante in tratamentul artrozei genunchiului sunt regulile de “igiena a genunchiului”, si anume:
- mentinerea sau scaderea in greutate
- evitarea mersului si a statului in picioare pe perioade lungi
- evitarea mersului pe teren accidentat
- evitarea expunerii la frig si umezeala
- utilizare corecta a bastonului
- evitarea statului in genunchi sau ghemuit
- evitarea tocurilor inalte
- evitarea traumatismelor directe la nivelul genunchiului
- evitarea rotatirii pe genunchi cand acesta este fixat pe sol.
Tratamentul medicamentos consta in medicatie antialgica, antiinflamatoare, condroprotectoare, infiltratii intraarticulare cu substante vascoelastice de tipul acidului hialuronic, infiltratii intraarticulare cu PRP si colagen hidrolizat.
Tratament balneo-fizical-kinetic include:
- Electroterapie, care foloseste o gama larga de proceduri, precum curenti de medie si joasa frecvență pentru a diminua durerea si tonifia musculatura; curenti de inalta frecventa, precum undele scurte, pentru a stimula metabolismul, a activa circulatia locala, a relaxa musculatura si a reduce durerea; terapie cu ultrasunet sau crioultrasunet, mai ales pentru a impiedica sau reduce aderentele tesuturilor moi, pentru a scadea inflamatia si a relaxa musculatura contractata; laserterapie si terapie tecar pentru biostimulare, regenerare, reducerea edemelor si a durerii.
- Masoterapie pentru stimularea proprioceptiva, stimularea circulatiei si cresterea tonusului muscular local.
- Termoterapie pentru relaxare generala
- Kinetoterapie – in care se folosesc posturari pentru a scadea presiunea in articulatie si a evita blocarea genunchiului in flexie, mobilizari pasive si apoi active, exercitii izometrice si dinamice, intai libere si apoi cu rezistenta, pentru a tonifia musculatura membrelor inferioare si a creste flexibilitatea articulara, exercitii in lant kinematic inchis pentru a creste stabilitatea articulara, pedalare si inot.
Tratamentul chirurgical se foloseste in cazurile foarte avansate ale bolii, in care programul de recuperare nu mai poate aduce beneficii pacientului si consta in endoprotezare, care va restabili axul biomecanic corect al membrului inferior.
Postoperator programul de kinetoterapie se instituie precoce, chiar a doua zi postoperator, targetul postoperator la 14 zile fiind flexia de 90 de grade si extensia completă a genunchiului.
In prima zi postoperator se pot incepe mobilizarile in pat, contractiile izometrice ale musculaturii membrului inferior si gimnastica respiratorie, urmand ca in zilele 2-5 postoperator sa se invete transferurile, sa se initieze miscarile pasive si active cu rezistenta progresiva, mersul cu sprijin in baston sau carja, fara incarcare, urcatul si coboratul scarilor, iar din ziua 5 postoperator se incep exercitiile de crestere a fortei musculare cu flexia genunchiului din ortostatism (din picioare), extensia gambei din sezand, abductia coapsei, stretching-ul cvadricepsului si ischiogambierilor, redobandirea independentei pentru ADL-uri.
ENTORSA SI LUXATIA
Entorsa este cea mai frecventa leziune traumatica a genunchiului.
Mecanismul de producere al entorsei si luxatiei este acelasi: impingerea articulatiei peste amplitudinea de miscare care este permisa in mod anatomic, dar intre cele doua afectiuni exista o diferenta majora: in cazul entorsei, se pastreaza congruenta articulara, adica nu se produce dislocarea articulara, pe cand in cazul luxatiei, congruenta articulara se pierde, unul din capetele osoase deplasandu-se in afara articulatiei.
Ele pot determina leziuni ligamentare partiale sau totale, musculo-tendinoase, osoase parcelare, capsulare, sinoviale, si ale tesuturilor periarticulare, producand tulburari vasomotorii, echimoze si edem considerabil.
Lasate netratate sau tratate incorect, aceste afectiuni duc la aparitia unor sechele precum: laxitate articulara cu instabilitate, atrofie musculara, care este cea mai frecventa complicatie a entorsei si poate produce, la randul ei, instabilitate articulara si risc de recidiva a entorsei si luxatie recidivanta.
Tratamentul de prima intentie este reprezentat de aplicatii de gheata in interiorul unui prosop si imobilizare provizorie, pana la prezentarea la medic.
Tratamentul ortopedic implica
– in cazul entorselor – imobilizare in atela sau aparat gipsat (in cazul entorselor severe)
– in cazul luxatiilor – imobilizarea relizandu-se dupa reducerea capetelor osoase in articulatie
Tratament medicamentos – cu antialgice, antiinflamatorii si infiltratii intrarticulare.
Tratament fizical-kinetic folosind curenti de joasa si medie frecventa, crioultrsunet, diapuls, hivamat, terapie tecar si laserterapie, avand ca obiective principale reducerea durerii si a edemului. Kinetoterapia si hidrokinetoterapia sunt primordiale pentru refacerea stabilitatii articulare, refacerea amplitudinii de miscare in limitele fiziologice, tonifierea musculaturii afectate si reeducarea mersului.