În general, cel mai des întâlnite afecțiuni ale gleznei sunt cele post traumatice.
Entorse de diferite grade:
- Gradul I: când glezna este doar umflată
- Gradul II: când glezna este umflată, dar are și echimoză
- Gradul II: când este o ruptură ligamentară și instabilitate articulară, care, de cele mai multe ori, necesită o intervenție chirurgicală. Alteori, are tendința să se refacă fără operație.
Prin urmare, în faza acută, medicul urmărește să diminueze inflamația, durerea și să facă în așa fel încât, prin efectuarea procedurilor de pe fișa de recuperare medicală, pacientul să își reia o schemă de mers bună.
Recomandările, în acest caz, sunt elementele de la fizioterapie:
- Crioultrasunetele
- laserterapia de putrere mare
- Care Therapy.
Toate acestea ajută în fază acută și subacută.
Ulterior, pentru recuperarea mobilității gleznei (care rămâne rigidă după operație sau după traumă) este recomandată Hidrokinetoterapia (exerciții în bazin). În primul rând, corpul este bine încălzit în apă, la 37-38 grade, pe structurile musculare și ligamentare, exact ca în baia de nămol, de exemplu, cu același efect de încălzire generală a organismului. Apoi, urmează imersia în bazinul de recuperare, la 31-32 de grade pentru a începe exercițiile în apă: pe vârfuri, pe călcâie. Pacientul cu probleme la gleznă, va sta la un nivel de imersie cât mai mare, pentru a reduce presiunea care apasă pe gleznă. Mersul pe vârfuri și mersul pe călcâie sunt exerciții de recuperare a supleței pe tandoanele din jurul gleznei (tendonul lui Ahile, cel mai important, dar și tensoanele peronierilor).
Concomitent, în faza cronică, pacientul va face exerciții pentru articulația de deasupra genunchiului, folosind toate accesoriile din bazin. În plus, terapeutul va recomanda exerciții pentru tonifierea musculaturii gambiere și a întregului membru inferior, apoi pedalarea pe bicicletă în apă. Astfel, toate articulațiile membrului inferior, cu piciorul fixat pe pedală (pentru o percepție de către organism a poziției corecte a piciorului = propriocepție) vor fi recuperate la capitolul mobilitate, forță, propriocepție, fără a încărca cu greutate articulația gleznei afectatate și dureroase.
Pentru recuperarea unui mers mai ușor, cât mai aproape de normalul de dinaintea traumei, pacientul va fi introdus în programe de kinetoterapie, pentru că el trebuie privit în ansamblu, ca un om care va trebui să meargă în condițiile cu care este obișnuit în viața cotidiană, pe uscat.
Exerciții pe uscat:
- la spalier
- la saltea
- la echipamentele HUR
- în oglindă
- pe placa de stabilometrie, pentru redobândirea echilibrului sau pentru pacienții care au o tulburare de formă a piciorului: picior cav/plat)
- evaluare posturală prin examen baropodografic (se ia amprenta piciorului, se urmărește măsurarea presiunilor comparativ pentru ambele picioare sau pe principlalele puncte de sprijin: călcâi, baza degetului mare/mic raportate la normal. În funcție de rezultate (picior cu o cavitate prea mare sau, dimpotrivă, platfus) sunt recomandate branțuri individualizate, confecționate în baza amprentei de la examinarea baropodografică și în baza amprentării piciorului într-o spumă 3D.
La Visa Med există singurul echipament de acest gen folosit în Constanța.