Rupturile musculare apar, de obicei, în timpul unor eforturi intense, pe un aparat locomotor care nu a fost încălzit suficient. De exemplu, fotbalul de duminică, când persoane care au trecut de prima tinerețe, din nostalgie sau din dorința de a face mișcare, se duc să joace o partidă de fotbal. Din această cauză, se petrec fie rupturi musculare, fie rupturi tendinoase. Cel mai frecvent, rupturile musculare pot afecta mușchi precum bicepsul, tendonul lungii porțiuni sau mușchii de la nivel inghinal (la inserția aductorilor – la persoane care practică dans sportiv sau balet).
Ruptura musculară este o leziune care aduce o dilacerare a structuriii musculare în zona respectivă, cu ruptura vaselor de sânge care irigă zona și a terminațiilor nervoase.
Este nevoie să facem o diferențiere clară de diagnostic între ruptura musculară și ruptura tendonului. La biceps, de exemplu, poate exista ruptura bicepsului sau există ruptura tendonului lungii porțiuni, de aceea tratamentul este diferit.
Pe lângă rupturile capului lung al bicepsului, alte localizări frecvente ale rupturilor musculare sunt:
– la nivelul membrului superior – ruptura mușchilor care formează coafa rotatorilor de la nivelul articulației umărului;
– la membrul inferior – la nivelul mușchilor adductori ai coapsei; cvadricepsului -mai ales în apropierea inserției pe rotula; tricepsului sural – în apropierea inserției tendonului achilian
Rupturile de acest tip au mai mult un caracter de deșirare a țesutului muscular, iar când ele nu sunt parcelare, ci sunt pe o distanță destul de mare, se poate pune problema intervenției chirugicale de suturare. Fiind un țesut moale, el se vindecă/se cicatrizează în 14 zile, apoi urmează un tratament prin kinetoterapie pasivă și mai apoi kinetoterapie activă, timp de aproximativ 2 luni, până când mușchiul (tăiat și cusut) își poate reveni la mișcările normale.
Există și proceduri fizioterapice, dar exclusiv cu masaj, pentru o musculatură care a terminat programul de kinetoterapie pasivă, pentru că se poate întâmpla ca zona de tendon rupt și imobilizat să fie destul de lungă, iar procedurile nu trebuie să forțeze sau să ducă la riscul unei noi rupturi. De aceea, sunt recomandate mai întâi mișcări pasive (făcute cu ajutorul terapeutului), pentru ca recuperarea să fie făcută cu o durere minimă.
La o fractură este nevoie, în primă instanță, de imobilizare corectă, în primele 21 de zile. În această perioadă, se formează primii muguri de os, în focarul de fractură. După această perioadă, putem spune că fractura este stabilizată, adică nu mai pot avea loc deplasări întâmplătoare ale fragmentelor. Mai ales în fracturile de natură articulară, care afectează o zonă articulară a osului, este recoamandată recuperarea osului.
Cum se face recuperarea?
Faza I
- De câteva ori pe zi, trebuie scoasă imobilizarea
- Pacientul face mișcări pasive, sub supravegherea kinetoterapeutului sau chiar de către acesta
- Se repune imobilizarea respectivă
Faza II
După o lună și jumătate-două, când se termică perioada de imobilizare de după operație/fractură (tratată conservator sau chirugical), se trece la faza a doua, pentru că pacientul are deja o anumită plajă de mișcare nedureroasă. Mai precis, vom extinde libertatea de mișcare a articulațiilor respective și, în același timp, vom trece și la recuperarea musculaturii, prin adăugarea factorului gravitațional sau chiar a unei greutăți la periferia membrului care este supus recuperării. Kinetoterapia este regina succesului în situații post-traumatice, pentru că există această dilemă a contextului în care se află pacientul: pentru os ne trebuie o imobilizare cât mai bună (cel puțin, în primele 3-4 săptămâni), iar articulațiilor trebuie să le dăm drumul la mișcare cât mai repede. Din această cauză, navigăm pe o frânghie foarte subțire și facem un compromis între cele două: imobilizăm minimum posibil ca să lăsăm calusul să se formeze, dar dăm drumul și la mișcare cât mai repede, sub supraveghere, ca să nu compromitem articulația, al cărei rost de a fi este acela de mișcare. Blocarea unei articulații cu ocazia unei imobilizări este o crimă, dar ne propunem să o eliberăm din ghips cât mai repede, pentru a beneficia și de o recuperare bună. În acest fel, prin etapizarea kinetoterapiei (pasiv, apoi active), putem asigura pacienții că procentul de recuperare este foarte aproape de 100%.
ECOGRAFII MUSCULOSCHELETALE
Ecografia musculosheletală este o metodă diagnostică complexă, sigură și neinvazivă și, în același timp, rapidă și precisă, folosită în diagnosticarea multor probleme. Aceasta este adesea indispensabilă în reumatologie.
Ecografia musculosheletală permite explorarea structurilor musculoscheletale şi a părţilor moi superficiale și oferă informaţii morfologice şi hemodinamice complexe.
Este extrem de utilă medicilor reumatologi, de medicină sportivă, ortopezi, generalişti sau urgentişti în evaluarea leziunilor traumatice musculare și a leziunilor ligamentare sau tendinoase de natură inflamatorie sau traumatică, la nivelul tuturor articulaţiilor.
În cadrul clinicii noastre, pacienții pot beneficia de efectuarea ecografiilor musculoscheletale de către unul dintre medicii noștri specialiști reumatologi.
Aceasta se folosește pentru investigarea articulațiilor periferice: umăr, cot, șold, genunchi și picior. Acest tip de ecografie vine în ajutorul clinicianului pentru diagnosticul diferitelor afecțiuni ale aparatului locomotor.
